CE NU I-A PREA PLACUT PUBLICULUI LA CLINTON

In tot timpul campaniei electorale, singurele reprosuri care i-au fost uneori aduse candidatului Clinton au fost adulterul si faptul ca s-a eschivat de la serviciul militar.

Una dintre relatiile lui adultere a fost cu Gennifer Flowers, în ale carei conversatii telefonice cu Clinton amândoi se refera la relatiile lor sexuale si la felul în care vor minti despre ele. Conversatiile sunt consemnate în Congresional Record - Extension of remarks E2539 - H11325 de catre reprezentantul Robert C. Dornan la 12 august 1992.

Clinton a aparut la principalele canale de televiziune (NBC, ABC) declarând ca cele ce se spun despre relatiile lui adultere cu Gennifer Flowers sunt minciuni; astfel de relatii n-au existat. Facea aceste declaratii pentru ca ultimele sondaje de opinie aratau ca 85% din alegatori nu l-ar vota daca ar afla nu atât ca este adulter, cât ca este mincinos. Drept consecinta la aceste sondaje, mass-media s-a hotarât sa acopere minciunile lui Clinton, sa le musamalizeze - aceeasi mass-media care a facut atâta isterie despre veracitatea oricarui alt candidat. Francmasonul Clinton a fost instruit sa nu raspunda direct la întrebari directe despre adulterul cu Gennifer Flowers. Linia lui de aparare a fost ca este indecent sa întrebi un candidat daca este sau nu un om adulter. Aceasta a fost si linia sotiei lui, Hillary, care nu întelegea sa piarda presedintia Statelor Unite numai pentru ca sotul ei este un afemeiat. Dar Sidney Blumenthal de la The New Republic spune ca Clinton admisese fata de aghiotantii sai, în campania electorala, ca a avut relatii adultere, discutând chiar cu ei cum sa ascunda adevarul. Dorinta lui era ca acuzele sa nu vina timpuriu, înainte de-a fi declarat oficial candidatul Partidului Democrat, ca sa le poata nega din vreme. Dorinta i-a fost îndeplinita: Larry Nichols, fost salariat al statului Arkansas (unde era Clinton guvernator), l-a acuzat pe Clinton, în fata unei curti cu jurati, de faptul ca a cheltuit banii publici în escapadele sale amoroase adultere cu cinci femei, printre care si Gennifer Flowers. Toate cinci au negat. Ziarele mari au ignorat afacerea; în The New York Times a aparut doar o notita minuscula care contine negatia lui Clinton. Intrebat de un reporter de la statia de televiziune WMUR din New Hampshire, raspunsul lui Clinton a fost în sensul "nu te priveste". Celelalte statii de televiziune au evitat problema. Acesta a fost titlul sub care a aparut istoria în The New York Post chiar a doua zi. In acest moment Gennifer Flowers s-a hotarât sa vânda revistei Star convorbirile ei telefonice cu Clinton, pe care le avea înregistrate pe banda de magnetofon. Francmasonul Clinton a acuzat revista Star de fals; revista a publicat povestea legaturii amoroase dintre Gennifer Flowers si Bill Clinton, care a durat 12 ani, între 1977 si 1989, când Gennifer Flowers s-a amorezat de un altul, cu care spera sa se marite si a rupt legatura cu Clinton. Mama lui Gennifer Flowers stia de legatura; cel cu care ar fi vrut Gennifer sa se marite stia si el; colocatara ei de apartament stia si ea; alti colegi de-ai lui Gennifer stiau. Gennifer s-a hotarât sa dea un interviu la care lumea a putut asculta convorbirea ei telefonica cu Clinton despre adulterul lui. Dar ziarele mari au declarat ca Clinton spune adevarul si ca toti ceilalti mint. Despre înregistrarea pe banda de magnetofon, The New York Times si reviste mari ca Time, Newsweek, U.S.News si World Report spun ca intimitatile sexuale discutate de Clinton cu Gennifer Flowers ar fi putut foarte bine fi o conversatie prieteneasca între doi oameni care se cunosc, dar nu sunt neaparat amanti.

Iata ce se aude înregistrat pe banda de magnetofon:

1) Bill Clinton îsi exprima temerile ca descoperirile referitoare la adulterele si escapadele lui amoroase ar putea dauna candidaturii lui la presedintie. Gennifer Flowers îi promite ca nu va dezvalui adevarul despre ei doi. Ea îi reaminteste ca el îsi mai exprimase aceste temeri mai demult si face o gluma spunând ca ar putea spune reporterilor cât de satisfacatoare au fost pentru ea practicile de contact sexual oral ale lui Clinton. "La vremea aceea mi-ai spus ca pot zice asa daca nu candidezi pentru presedintie", spune ea si râde. Clinton nu râde, ci îi recomanda multa prudenta.

2) In alta convorbire ea îl numeste "darling" (dragule), iar el o numeste "baby" (draga între iubiti).

3) In alta convorbire, Clinton îi recomanda sa nege cu perseverenta legatura amoroasa dintre ei si sa minta despre faptul ca, la interventia lui, Gennifer Flowers a fost numita pe un post guvernamental trecând peste capul unei functionare negre care s-a plâns si a câstigat. (AW, pp.13-142)

Amanuntele acestea sunt destul de sordide ca sa torpileze candidatura oricui - în mod normal. Francmasonul Clinton a fost "ales" sa fie presedintele Statelor Unite ale Americii, desi poporul american nu l-a vrut si 57% din populatie votase împotriva lui. A fost inaugurat la Casa Alba în ianuarie 1993, si timp de 11 luni ziarele si televiziunea au exprimat numai admiratie si aprobare. Apoi, deodata, la finele lui decembrie 1993, au început sa apara stiri despre dubii cu privire la moralitatea presedintelui în relatiile sale sexuale!

E clar de ce Gennifer Flowers a dat publicitatii convorbirile telefonice despre legatura amoroasa cu Clinton: pentru bani. Revista Star i-a dat cât a cerut.

E clar de ce a fost promovat francmasonul Clinton ca sa candideze si sa fie "ales" ca Presedinte al Statelor Unite ale Americii. E destul de corupt si de necinstit ca sa fie util guvernului din umbra.

Dar oare de ce s-au hotarât deodata eminentele cenusii, care conduc din umbra, sa permita sa se stravada o particica din adevaratul Clinton? De ce la 8 ianuarie a început sa se vorbeasca despre delapidare si frauda în valoare de milioane de dolari din gestiunea bancii Madison Guaranty, bani care au trebuit sa fie acoperiti de muncitorul american - dar care s-au evaporat în parte trecând prin mâna lui Hillary Clinton si a prietenului ei, Vincent Foster, despre care garda personala povesteste ca petrecea adesea nopti împreuna cu Hillary, consolând-o de infidelitatile sotului ei, în decursul a 10 ani. In iulie 1993, Vincent Foster a fost gasit mort, împuscat cu un glont în gura - dar fara sa se vada urme de sânge pe locul pe care zacea. Robert Fiske, procurorul care conduce investigatiile "independente" cerute de Congres în afacerile murdare ale presedintelui francmason Clinton si ale sotiei lui, n-a gasit nimic ciudat în "sinuciderea" lui Vincent Foster, prin mâna caruia trecusera o parte din aceste afaceri. Vincent Foster "s-a împuscat" în parcul Central din New York, dar fragmentele de craniu rezultate din impactul împuscaturii n-au fost gasite unde zacea el, ochelarii lui au fost gasiti la mare distanta si arma cu care "s-a împuscat" a aparut în mod misterios la putin timp dupa gasirea cadavrului, asezata frumos în mâna mortului, dar total lipsita de amprente, desi mortul nu purta manusi. Imediat dupa moartea lui Vincent Foster, avocatul Casei Albe, Nussbaum, a confiscat dosare pline cu documente din biroul lui Vincent Foster, inclusiv jurnalul lui intim - documente care au disparut fara urma (cf. Wiliam p. Hoar, Bill and Hillary’s Whitewather Ride - Jocul lui Bill si Hillary la Whitewather, în The New American, vol. 10, no. 3, 7 februarie 1994). Unii cred ca scandalurile ies la iveala pentru a slabi încrederea poporului american în forma de guvernamânt pe care o are si pentru a-l face sa accepte dictatura totalitara francmasonica spre care ne îndreptam.

Intre timp, presedintele Bill Clinton lasa o "dâra" de asasinate în urma lui: la 11 mai 1994, Kathy Ferguson, fosta sotie gura-sparta a lui Danny Ferguson, care fusese acuzat alaturi de Clinton de catre Paula Jones pentru solicitare de relatii sexuale în favoarea presedintelui, a fost gasita împuscata - adica "sinucisa". La 12 iulie Bill Shelton, politist din Arkansas si iubitul lui Kathy Ferguson, a fost gasit împuscat pe mormântul acesteia, tot "sinucis" cu un glonte care i-a intrat în ceafa, dupa urechea dreapta, si i-a iesit dupa urechea stânga. La 15 august 1993, John Walker a "cazut" de pe acoperisul zgârie-norilor Lincoln Towers din Arlington, Virginia (oare ce facea pe acoperis?), dupa ce încercase sa obtina informatii despre afacerea Whitewater a lui Clinton si banca Madison Savings & Loan. La 26 septembrie 1993, Jerry Parks, seful securitatii lui Clinton în timpul campaniei electorale din 1992, a murit ciuruit de gloante pe strada în Little Rock, Arkansas, de unde a început ascensiunea lui Clinton. Fiul lui sustinea ca Jerry Parks avea un dosar despre Clinton, care a disparut dupa moartea lui. Nu s-au facut cercetari pentru prinderea faptasilor. La 26 iunie 1992, Gary Johnson, avocat, a fost batut si lasat aproape mort pentru ca, vecin fiind cu Jennifer Flowers, care a fost timp de 12 ani amanta lui Clinton, avea un sistem de alarma care il filmase pe Clinton pe vremea când era guvernatorul Statului Arkansas, cum intra în apartamentul lui Jennifer Flowers cu cheia lui personala. Dennis Patrick, salariat al firmei lui Dan Lassiter (acesta era prietenul lui Clinton si traficant de cocaina din Little Rock) a observat cu uimire cum zeci de milioane apar si dispar din contul lui, ca apoi sa se faca trei atentate la viata lui. Procurorul Fiske n-a auzit nimic din toate astea. Numarul asasinatelor dovedite ale lui Bill Clinton au trecut de 20; unii vorbesc chiar de 40 de oameni ucisi, pentru ca au vazut sau au auzit ceva despre presedintele tarii, printre care adolescenti ca: Kevin Ives si Don Henry, gasiti taiati de tren la 23 august 1987 (dar înjunghiati si cu capul zdrobit înainte de a fi pusi pe sinele de cale ferata), pentru ca vazusera cum se descarcau avioanele care aduceau cocaina la aeroportul Mena din Arkansas. Moartea acestor copii a fost declarata "accident" de catre Fahmy Malak, acelasi medic legist promovat dupa ce musamalizase cazurile a doi pacienti (despre care am mai amintit anterior) care au murit din cauza neglijentei infirmierei Virginia Kelly - mama presedintelui Bill Clinton. Fahmy Malak este un reprezentant tipic al sistemului de guvernamânt al zilelor noastre în Statele Unite. Ca medic legist, a declarat ca un om decapitat a murit de moarte naturala.

Acesta este presedintele ales nu de americani, ci de plutocratia francmasonica si aceasta este justitia lui.

*

* *

Un alt lucru care nu le-a placut americanilor la Clinton - în special celor care si-au vazut copiii trimisi sa moara în Coreea, în Vietnam, în Somalia - a fost ca s-a eschivat de la serviciul militar. Daca ar fi fost un cetatean ca toti ceilalti, i s-ar fi spus dezertor. Iata "cariera militara" a presedintelui Bill Clinton, Comandantul Suprem al Fortelor Armate ale Statelor Unite ale Americii.

La 19 august 1964, Clinton se înregistreaza, cum cere legea tinerilor absolventi de liceu.

In septembrie 1964, Clinton intra în anul I la Universitatea Georgetown. Avea 18 ani.

La 17 noiembrie 1964 Clinton este scutit de serviciul militar in perioada studentiei.

La 16 februarie 1968 administratia presedintelui Johnson anunta ca numai studentii care nu-si primisera înca licenta sunt scutiti de serviciul militar, nu si licentiatii.

La 20 martie 1968 francmasonul Clinton este clasificat ca nescutit de serviciul militar - si mâini nevazute îi tot amâna examenul medical timp de 10 luni si jumatate, fiind singurul tânar cu care s-a procedat astfel.

In vara lui 1968, influente politice îl tin pe Clinton departe de serviciul militar. Robert Corrado, membru al comisiei pe vremea aceea, îsi aminteste cum dosarul lui Clinton a fost extras si pus deoparte cu explicatia "trebuie sa-i dam timp sa ajunga la Oxford", unde nu se putea duce înainte de septembrie 1968. Corrado îsi aduce aminte cum a fost sâcâit de un aghiotant de-al senatorului Fullbright sa-i acorde lui Bill Clinton regim preferential si cum dosarul lui Clinton era tot timpul ridicat si ascuns de comisie de la 20 martie 1968 pâna la 3 februarie 1969, când Clinton era deja pitit la Oxford. Intre timp, unchiul lui Clinton, Raymond, i-a obtinut prin senatorul Fullbright un loc caldut în marina de rezerva, desi nu existau locuri libere. Locsorul a fost creat anume pentru Bill Clinton, dar acesta nu aparea deloc la datorie. Când ofiterul care-i facuse locsorul i-a dat telefon lui Raymond si l-a întrebat unde e recrutul, acesta a raspuns: "Nu-ti face griji, nu va mai veni. Am aranjat noi totul" (Los Angeles Times, 2 septembrie 1992, dupa AW, p. 124).

La 2 februarie 1969 Clinton, deja bursier Rhodes la Oxford, trece în fine examenul fizic pentru a determina daca e apt pentru serviciul militar sau nu.

In aprilie 1969 Clinton e notificat ca a fost recrutat si nu se prezinta. Ulterior pretinde ca i s-ar fi spus ca nu e nevoie sa se prezinte.

In iunie-iulie 1969 Clinton e anuntat a doua oara ca este recrutat. La 11 iulie 1969 prietenul lui din Oxford, Cliff Jackson, scrie ca (Clinton) "se straduieste febril sa se fereasca de serviciul militar obisnuit. Am cerut mai multor prieteni influenti sa traga sforile pentru Bill" (Los Angeles Times, 16 septembrie 1992, dupa AW, pp.124-125). Trasul sforilor a avut succes, caci colonelul Willard A. Hawkins a anulat recrutarea lui Clinton în vara anului 1969 (Los Angeles Times, 26 septembrie 1992, ibidem).

La 7 august 1969 francmasonul Clinton este reclasificat ca ne-recrutabil, fiind înscris în mod ilegal la cursurile de ofiteri (ROTC) la Universitatea din Arkansas, în urma presiunilor exercitate de senatorul Fullbright, desi nu era student al acelei universitati. Declarase ca intentioneaza sa se înscrie la Facultatea de Drept a acelei universitati.

In toamna anului 1969 Clinton se întoarce la Oxford si senatorul Fullbright face presiuni mari asupra Colonelului Holmes, care supraveghea cursurile de ofiteri (ROTC) ca sa închida ochii.

La 14 septembrie 1969 se publica stirea ca nu se mai recruteaza tineri peste 19 ani decât ca voluntari. Clinton avea 23 de ani.

La 19 septembrie 1969 se publica oficial stirea ca tinerii între 20 si 26 de ani nu vor mai fi recrutati decât voluntar.

In octombrie 1969 Clinton decide ca nu mai are nevoie sa fie scutit de serviciul militar. Presedintele Nixon anunta ca nu se vor mai face recrutari pâna în decembrie, când din nou se va trage la sorti.

La 15 octombrie 1969 Clinton se remarca prin demonstratii desantate anti-americane în fata ambasadei americane din Londra, unde transporta un sicriu si tigve de mort în incinta ambasadei americane "în semn de protest împotriva razboiului din Vietnam". Banii si organizarea pentru actiunea lui au venit de la Consiliul Britanic al Pacii, o ramura a Consiliului Mondial al Pacii si, prin intermediul acestuia, de la KGB-ul sovietic.

La 30 octombrie 1969 Clinton se lasa reclasificat ca apt pentru serviciul militar.

La 16 noiembrie 1969 francmasonul Clinton repeta actiunea antiamericana din 15 octombrie, de data asta cu cruci de lemn albe.

La 1 decembrie 1969 lui Clinton îi revine numarul 311 la loteria recrutarii. Dar el stia ca nu va fi recrutat, din cauza numarului ridicat.

La 2 decembrie 1969 Clinton se înscrie la Facultatea de Drept a Universitatii Yale.

La 3 decembrie 1969 Clinton îi scrie colonelului Holmes, spre marele dezgust al acestuia, multumindu-i "pentru ca l-a salvat de la armata" si explicându-i ca el este de partea celor "care nu vor sa lupte, sa omoare si, poate chiar sa moara pentru tara lor", dar ca a acceptat mecanismul recrutarii (când stia ca a scapat de recrutare) "pentru ca sa-si mentina viabilitatea politica" (cuvintele citate sunt ale lui Clinton - vezi scrisoarea lui Clinton catre colonelul Holmes, Congresional Records din 25 septembrie 1992, HR 9534, dupa AW, pp. 103-104).

In jur de 12 decembrie 1969 Clinton se întâlneste în Norvegia cu "diverse organizatii pentru pace"; aceasta vizita este descrisa în cartea iezuitului comunist McSorley, "Peace Eyes - Ochii Pacii".

La 31 decembrie 1969 francmasonul Clinton soseste la Moscova, unde se bucura de cordialitate si lux. El descrie relatiile dintre Uniunea Sovietica si Statele Unite drept "bune la vremea aceea - pretty good then". Exact la vremea aceea soldatii americani mureau în Vietnam secerati de bombardierele sovietice. Vizita la Moscova a fost foarte costisitoare si nimeni nu stie cine a finantat-o. Clinton a avut întâlniri cu conducatorii unor organizatii numite Biroul International al Pacii, Campania pentru Dezarmare si Consiliul Mondial al Pacii. In 1980, acest consiliu a primit 50 milioane de dolari ca sa sprijine obiectivele militare sovietice, inclusiv agresiunea sovietica în Vietnam; campania "pentru pace în Vietnam" era parte din aceasta activitate.

La Moscova, Clinton a stat la Hotelul National, hotel de elita unde Stalin îsi primea oaspetii, de circa 2 ori si jumatate mai scump decât orice hotel similar la New York. Ciudat cum un biet studentel idealist din Arkansas, ca Bill Clinton, a gasit camera la Hotelul National din Moscova în anii razboiului rece - si-a avut cu ce-o plati!

Dar, nimeni nu stie unde a fost si ce-a facut francmasonul Clinton in perioada 12-31 decembrie 1969.

La 7 septembrie 1992 Colonelul Holmes face o depozitie publica aratând ca prin candidatura lui Clinton la presedintie s-a creat pericolul ca un dezertor (draft-dodger) sa devina Comandantul Suprem al Fortelor Armate ale Statelor Unite".

La 10 ianuarie 1993 acest dezertor (draft-dodger), Bill Clinton, a fost inaugurat ca Presedintele Statelor Unite si Comandantul Suprem al Fortelor Armate ale Statelor Unite ale Americii (AW,pp.122-130).